Totalul afișărilor de pagină

marți, 28 februarie 2023

Midnight blue

Așa a denumit producatorul firelor această nuanță de albastru pe care am folosit-o ca fond pentru șalul de astăzi.  Am combinat-o cu degradeuri de albastru și bej, până la alb, și cred că se îmbină frumos între ele. ❤



miercuri, 22 februarie 2023

Altă jachetă dantelată

 Am ales pentru această jachetă împletită dintr-un fir mai gros, un model nu foarte perforat, pe care l-am mai folosit la șaluri. Un model de efect, indiferent ce tricotezi cu el, aici evidențiat și de culoarea deschisă a firului. 







Fular tricolor, altfel

 Un al doilea fular tricotat în 3 culori frumoase: grena, alb și albastru royal. De fapt 4 culori, fiindcă la franjuri am folosit încă o  culoare, gri inchis, neutru, care să nu "interfereze" cu armonia celor trei. 😊

Am folosit un model drag, torsade triple, și pentru că modelul nu are două fețe, am lucrat dublu, circular. A fost o provocare, datorită modelului și dimensiunilor (27×190 cm, fără franjuri) dar sunt încântată de rezultat. 

Un fular unic, pentru o persoană deosebită.